INTRO:
Vreau sa mentionez ca aici e impletire de imaginatie, realitate si fictiune.pornesc de la ceva real, si ajung pe culmile imaginarului. Ce scriu aici, NU ESTE UN JURNAL…
In fiecare zi invat ritmul. Ritmul vietii, pe care nu l-am stiut se pare niciodata. Invat sa merg cu pasi de om, nu cu viteza ce se masoara in cai putere. Alerta de zi cu zi, se masoara in modul in care ne construim relatii, in felul in care punem problema. Sau mie una…asta mi se intampla. Recent, am auzit expresia “nu vreau sa mi-o mai iau inainte, nu vreau sa mai raman inapoi”.Teribil de dureros. De trist .De real. Mereu ma grabesc sa ajung undeva. Mereu vreau totul sa fac in viteza. Niciodata nu am stiut ce inseamna sa astepti. Sa vezi ce vine. Am avut grija sa detin controlul, sa stiu ce vine, si astfel nu m-a mai surprins nimic….
Recunosc…au fost si situatii care mi-au taiat rasuflarea. Ceva ce nu prevestisem. Si am intepenit minute in sir intrebandu-ma “cum de nu te-ai asteptat la asta”. A fost placut. A ramas o amintire vie. Iar acum, cand fac o retrospectiva, constat ca e atat de placut sa lasi sa vina……..ceea ce ieri imi doream, azi am si nu-mi ajunge. Mereu vreau mai mult si mai mult. Sunt exigenta cu mine, am asteptari inalte fata de cel de langa mine. Iar el…..el nu-mi poate tine ritmul. Ar vrea. Dar nu poate. Pentru ca noi, oamenii, avem picioare, nu roti si cai putere. Iar el e OM. Mi-au trebuit aproape 26 de ani sa invat sa merg. Acum invat sa merg cu pasi de om. Fara viteza, fara scartait de roti si fum pe teava de esapament. Cu centura, in limita vitezei legale.Asa faci si tu. Si desi te-am condamnat initial pentru asta (ca doar nu-mi bagai suficient kerosen la nava spatiala care o conduceam), acum te apreciez. Te apreciez ca te bucuri de simplitatea vietii, in ritmul tau propriu. Si stii ce vrei. De multe ori am crezut ca nu stii. Sau m-ai lasat sa cred asta. Dar tu stii. Si iata, ca asa, in ritmul tau, am primit mai multe decat in ritmul meu as fi putut obtine.
Tu ma temperezi. Tu imi pui oglinda in fata. Tu apesi frana si tot tu, stii sa ma turezi. Tu m-ai pus pe marginea balustradei si m-ai lasat sa ma arunc in gol. Si culmea….eu am facut-o. Am cazut. M-am lovit. Cicatrici pe care le port in suflet si pe piele zilnic. Dar stii ce? Le port cu mandrie. Nu le ascund sub fard de amagire, si nici sub parfum fin. Le las la vedere. Sa imi aminteasca zilnic, de clipele cand apasam acceleratia. Si nu intelegeam nimic din lumea ta.
22.06
M-am saturat sa ma tot reinventez pentru ca cineva sa ma stoarca ca pe o lamaie….Prea sugestiv ca sa modific cacofonia….
Asa am realizat cum eu, adeasea, din varii motive, ma tot inventez si reinventez. pentru tine. si apoi, dupa atata munca, stau si ma intreb cine am fost, ce sunt si ce voi deveni. dar nu-mi pare rau. m-am reinventat pentru tine. si indiferent ce s-ar fi intamplat, am facut-o de drag. am pus la fel de mult praf de iubire, cata pulbere de speranta. si chiar daca atunci la acel moment nu ai avut ochi sa vezi,stiu ca o vei face candva. atunci cand va fi momentul cel mai oportun.sau poate deja o faci….
eu am renuntat de mult la ochelarii de cal si privesc in ansamblu. vad prin tine. si vad culori pe care acum nu le-as fi putut deslusi. nu exista nume pentru multitudinea de forme si culori pe care tu le infatisezi. asta ma amuza. ca doar eu stiu sa le inteleg. si tu.
24.06
Si totusi exista iubire…si totusi exista fericire.
Ma uit uneori prin albumele prietenilor mei de pe facebook. Exista aici o persoana care mereu ma surprinde cu fericirea din zambet, ochi, fata. Cand iubesti, se vede prin fiecare por. Am constatat asta adesea. Iubirea te schimba, te transforma mai tare decat orice bisturiu din lume si decat orice tehnici de machiaj. E suficient sa porti haina fericirii, a indragostelii, a sentimentului ca esti la randu-ti apreciat, adorat, dorit, si asta e toata “reteta”.
Tanjesc dupa o astfel de reteta, insa oamenii ca tine, Miha B., (ca despre pozele tale e vorba) , efectiv promoveaza existenta reala a iubirii. Trebuie doar sa ai rabdarea sa o cauti , sa o astepti, sau sa casti ochii mari cand vine langa tine…
Pare un cliseu expresia “nu te iubesc pentru ceea ce esti, ci pentru ceea ce sunt cand sunt cu tine”, insa pentru mine cuvintele aceastea au sens.Am vazut, cu ochiul liber, cum iubirea transforma. Si acum nu vorbesc decat de iubirea care transforma in bine….o lasam pe cea nociva la o parte, nu are loc in capitolul meu de viata…
Iar legat de rabdare, ca tot amintesc de ea, cred ca reprezinta marea incercare a vietii mele….RABDARE…mereu m-am considerat o prgamatica din fire, si niciodata nu am inteles de ce trebuie sa stau sa astept CE, daca stiu ce vreau si incotro ma intrept?! Doar de dragul de a trece suficient timp ca cei din jur s anu considere ca fiind prea devreme?! Sau prea tarziu? si cine stabileste termenul limita, cand asteptarea trebuie sa ia sfarsit? Si daca termenul tau nu coincide cu al meu? Si daca am rabdare, sperand ca ne indreptam catre acelasi punct, iar la final, dupa RABDAREA de rigoare, constati ca tu aveai un alt target?
Da, au fost momente cand am regretat o secunda in plus, cand daca as fi stat fix 1 secunda fara sa fac nimic, lucrurile ar fi fost diferite…cand 60 de secunde au fost o eternitate, cand 3 zile mi s-au parut un veac, si altele….
Si totusi, viata este atat de scurta, merita sa o irosim asteptand?? Eu una, cred ca RABDAREA e facuta pentru indecisi. Daca ti-e greu sa-ti asumi vreo decizie, ceri timp. Si pretinzi intelegere si rabdare. Cand stii ce vrei, cand iti asumi hotararea buna sau rea, riscanta sau nu, arde asfaltul sub talpile tale…numai RABDARE nu mai ai atunci….sau eu una….asa sunt….
TU nu?!
27.06
Azi am realizat cum suntem uneori…Eu una mereu am fost (sunt?!) asa….Tot timpul este ceva ce asteaptam, ceva ce trebuie sa se faca “ora X”, sau “data X” ca sa se intample ceva. Si cand nu gaseaam suficienta motivatie ca sa zambesc, ma ancoram in aceaa “data X”, ca sa pot merge mai departe, in zilele intermediare pana la termenul limita. Si cand termenul venea, cautam alt dead-line, sau alta ancora de care sa ma agat. Si ma gandeam acum, ca astfel viata mea ia un curs alert, pe care il traiesc mereuintre date X, ore Z si devin astfel cu robot cu tinta fixa. Oare in alergatura asta, nu pierd ceva? Nu sunt lucruri care imi scape, sau lucruri pe care nu le vad, centrata fiind pe finish?!
Stau acum si imi analizez telurile care mi le-am propus. Si le enumar:1, 2, 3 ,4. Sunt numai 4. Precise, obiective, si culmea….perfect realizabile. Nu imi doresc vreo himera, nu visez vreun cal verde pe pereti. Vreau lucruri concrete, pe care DA, chiar as putea sa le obtin. Si culmea, sun lucruri marunte, dar care pentru mine cantaresc enorm. Paradoxal insa, este cum dorintele pe care le avem niciodata nu depind numai de noi. Si fix ca-n exercitiul cu esarfele din psihoterapie, partea mea din dorinta este de aici pana aici, iar partea cealalta nu mai depinde de mine….
Si iata, cum astfel…traim pentru dorinte….
In fiecare sfarsit de decembrie, imi pun cate o dorinta. Pe care o notez, si o bag in plic. Dorintele care se implinesc le rup, cele care nu, le pastrez sperand ca se vor implini la anul.
Pentru 2011 am avut o dorinta de-a dreptul speciala. Cu o semnificatie aparte pentru mine. Din pacate, a fost rupt plicul si aruncat, intr-o conjunctura poate la fel de speciala.Nu-mi pare rau. Poate asa a fost sa fie…dar cu dorinta mea de acolo cum ramane?! Insa si aici, nu depinde numai de mine…
Imi suna acum in minte, cand cineva imi spunea candva “eu vreau, dar nu pot fara tine…nu pot de unul singur, trebuie sa vrei si tu”. Acum vreau. DEfapt am vrut mereu. Tu nu ai vazut? Am vrut si in momentele in care fugeam mancand pamantul. Am vrut si cand totul parea impotriva….Am vrut zi de zi, ora de ora….cu fiecare NU al meu, era defapt un DA din suflet. Insa nu ai stiut sa vezi (sau poate ai stiut), ca acest DA timid era acoperit de o armura de otel. Ce nu lasa nimic sa patrunda. De frica. De teama. De durere.De…tot. Si ma intreb uneori ce simteai tu atunci. Stiu ce spuneai, stiu ce-mi scriai. Stiu ce vedeam uneori, cand isi aruncat cate o privire la furis. Stiu ca intr-o zi din martie m-ai surprins. Si am ramas indelung, cu gustul placut al clipei de atunci si senzatia care mi-a cuprins intreg corpul. Oare stii despre ce e vorba?! Oare si pentru tine zilele, clipele, momentele au avut aceeasi insemnatate?!
Oare zilele tale cum erau? Oare erau ca ale mele? Oare erau mai bune? Mai rele? Anoste? Interesante? Iti aduceau bucurie? Iti aduceau regret? Iti amintesti ce iti doreai atunci? Iti maintesti ce spuneau ochii tai? Iti amintesti gesturile, vocea ta?
Le iau cu mine, sile port inchise in seiful inimii mele. Uneori lipsesti, si atunci le scot cu miscaril lente, le mangai usor, le sarut, le privesc, le zambesc si le pun la loc….Pentru mine….sunt clipe nepretuite. Care valoreaza mai mult decat oricat…tu le mai stii pe toate?!?
02.07
…iar tacerea mea vorbeste….
ai stat vreodata sa te intrebi oare ce spun atunic cand tac? te-ai intrebat vreodata ce spun ochii, mainile, fata, sau gura mea? ai stat vreodata sa ma privesti pe furis, incercand sa deslusesti ce-o fi in mintea sau sufletul meu?
azi am descoperit ceva interesant: tacerea mea graieste. si culmea, spune atat de multe incat nu mai puteam sa o opresc. daca stai sa o asculti,simti si traiesti tot ceea ce simt eu acum….un amalgam de emotii, o varietate de culori, o amestecatura de mirosuri si rezultatul?! o stare hipnotica, ca de dupa betie, o amorteala perpetua…si totusi, sunt mai “aici si acum” ca niciodata. mai mult ca oricand , traiesc prezent, respir prezent, mananc prezent pe paine…bine, si putin viitor, ca deh! obiceiurile vechi nu se pot dezminte asa cu una cu doua….si realizez astfel cat de diferit poate fi perceput timpul…timpul pentru un bolnav este asa, timpul pentru un indragostit asa, timpul pentru un suferind asa, timpul pentru un elev asa…..
tocmai din acest motiv, pentru ca m-am saturat de reguli si pentru ca vreau sa-mi fac singura noile moduri in care sa “joc” rolul vietii mele, azi am scris dorinta mea de iulie. ca cea scrisa in decembrie, doar ca de data asta mi-am permis sa-mi mai pun una in iulie. 
si i-am dat termen tot pana la final de an.
sfarsitul lui decembrie va avea pentru mine dubla, tripla, sau cine stie cate semnificatii….si le voi gusta pe toate, le voi impaturi si le voi lua cu mine. este un an important pentru mine. la fel va fi si decembrie.
si da….uneori este in regula sa fiu si melc….
10.07 -duminica
Ce putere fantastica are cuvantul…cum poate un simplu cuvintel pus la plural sa schimbe tot sensul, tot rostul, foata starea, tot farmecul, toata ziua, toata luna, tot universul…. Daaaa, stiu, multi spun ca faptele vorbesc. Subscriu! Dar, puterea cuvantului ramane la fel de magica…iti gadila placut urechea, auzul, pana coboara pe piele , unde simti un frison placut care te cuprinde cu totul….
Ultimele zile pentru mine au fost fantastic de interesante. Am privit totul sub o noua perspectiva, mi-am gasit modalitatea subita de relaxare, de calmare, de temperare un cuvintel magic, care ridica coltul buzelor mele, schitand un zambet cu substrat. Si e asa de placuuuutttt, ca o melodie pe care o auzi in mintea ta, si dansezi pe ea, o simti, o fredonezi, dar numai tu si doar tu….Recunosc, nu sunt egoista si melodia mea am spus-o unor persoane apropiate, si acum, cand ma vad dansand, o aud si ei. Sau cel putin ma inteleg de ce dansez.
Uitasem ritmul asta,ba chiar nici nu mai speram la el vreodata. Si acum cu pasi stangaci (dar stangaci, nu gluma!!!!-recunosc deci), o iau incet spre ring. Si danseeeez, si danseeeezzzzz, si ma invart, si zambesc, si ma rotesc fara sa ametesc.Si e atat de placut…..
Recunosc, imi este si frica. Mi-e frica sa nu -mi placa dansul. Si daca muzica, acea muzica ce-mi gadila urechile, inima, mintea, pielea, buzele, parul, degetele, spatele, urechile….daca intr-o zi nu o voi mai auzi?! Ei bine, daca nu o voi mai auzi, ma voi apuca eu de cantat, sa stii ! Dar muzica tot o sa fie……..
Insiruire cu sens: PUZZLE, MELC, COLA, ARSURA, LINGURITA DE INOX,LIMITE, TETIERA.
24.07-duminica
Am mai invatat ceva: viata bate filmul.Si da, este o realitate, nicidecum un cliseu banal. Am realizat ca nu exista viata fara compormisuri. Si nimic din ce vedem in filme nu “se pupa” cu realitate in care eu una traiesc. Poate tu ai o alta realitate?!
Am realizat ca fericirea e ceva relativ, luat in doze mici si capsule puternice. Pe unii capsula ne tine ore, pe altii zile, dar nicidecum o viata. Nimic din lumea asta, daca nu este intretinut nu dureaza. Si nimic nu garanteaza nimic. Iar atunci cand cauti garantii, te lovesti de un zid. Si cand dai capul de zid, exista marea posibilitate ori sa-ti spargi capul si sa o iei de la capat, ori sa ti-l spargi si in naivitatea ta ( a se citi prostie) nu inveti nimic si procedezi la fel. De cate ori oare poti sa iti spargi capul??
Stii ce e cel mai halucinant? Ca traim intr-un ritm ametitor si defapt tot ce e in jurul nostru este rodul mintii noastre. Fiecare lucru care se intampla+interpretarea ta proprie + amprenta trecutului=o imagine, de multe ori eronata, care apoi afecteaza calitatea zile tale. Si stai,, si te perpelesti de pe-o parte pe alta, iti faci ganduri si ganduri, abia reusesti sa adormi seara cand oricum capul pe perna ta este parca mai greu decat oricand, si te trezesti dimineata, cand iti canta in urechi un “buna” cristalin si senin, care habar nu are de tot talmes-balmesul din capul tau din ziua precedenta. Si realizezi atunci, cu stupoare, cum singur alegi culoarea, singur alegi mirosul, singur alegi felul in care zilele tale se vor desfasura.
Si atunci, te intreb, cum faci sa ai numai zile colorate, parfumate, pline de bucurie si optimism?
Caut raspunsul…..
no date…
azi discut despre aceia dintre noi care aleg sa moara la 20-30 ani, desi viata lor va dura oricum pana pe la 70, sau cine stie cand…
vorbesc despre aceia dintre noi care trecem la un moment-dat printr-o situatie care ne blocheaza si ne face sa ne oprim in loc. si nu mai putem face nimic, nu mai putem avansa, nu putem da delete, nu putem face nimic. ATUNCI, in astfel de momente, putem sa consideram ca refuzam sa traim.alegem sa murim sufleteste, si traim doar fizic. iar asta..nicidecum nu mai inseamna ca ai ales VIATA.
Vreau sa subliniez ceva, ce cu siguranta te va ajuta si pe tine candva…NU MAI TRAI IN TRECUT! chiar daca trecutul inseamna IERI, chiar daca trecutul inseamna DECLARATII, BUCURII, sau TRISTETE. Alege AZI,AICI SI ACUM.Si stii de ce iti spun asta? Pentru ca am realizat cum ceea ce acum o luna era fabulos, azi poate fi 360 grade schimbat.La polul opus, nu te gandi ca doar asa, pe ici pe colo…si tu te trezesti visand, si traind la zilele din trecut, cand totul era frumos, si pierzi din vedere realitatea zilei de azi, unde lucruile intre timp, pana te-ai trezit tu din visare, au suportat niste modificari majore. Cu , sau fara voia ta. Tu vrei, tu iti doresti, si amintirile vin avalansa peste tine, si iti apar in minte ca niste imagini care se succed si ruleaza obsesiv una cate una prin fata ta…prin mintea ta…si cel mai dureros, prin inima ta. Si fiecare astfel de imagine care trece prin inima ta, acum iti provoaca tristeste. Atunci fericire. Acum…total opus. Ce paradox.
si atunci te intreb: cum putem noi, oamenii, sa acordam incredere? cum putem sa lasam garda jos, sa renuntam la armuri, pentru a permite sa intre iubire, incredere, atasament?? cum? ca apoi sa te lupti de unul singur cu imagini care nu te lasa sa dormi, care nu te lasa sa respiri, care te fac, deci, sa traiesti din nou in trecut, (doar cu mintea, ca trupul e nevoit sa traiasca un prezent crunt), si sa iti doresti sa dai timpul inapoi pentru a mai simti inca o data dorinta, iubirea, si toate cele care te faceau sa traiesti nu doar fizic??
Vreau sa discut despre indecizie. M-am intrebat adesea de ce nu ne putem decide. Candva am inteles. Candva nu. Azi nu. In general eu vad lucrurile simplist. Ori e alba, ori e neagra. Accept si gri, insa doar atunci cand stiu ca e in tranzitie negrul spre alb. Adica nicidecum o stare generala de gri. Pentru ca griul pentru mine arata ca nu stii ce vrei. Si cand nu stii ce vrei, ai doua variante: ori pierzi atat de mult timp cu luarea deciziei, incat in cele din urma poate motivul deciziei tale s-a evaporat de mult, ori pierzi atat de mult timp cu luarea deciziei, incat in loc sa te bucuri de ceea ce iti poate oferi “decizia”, tu atata stai sa analizezi ce si cum, incat pierzi zile frumoase, pierzi nopti cu stele, pierzi saruturi dulci, pierzi zambete cristaline, pierzi maini tremurande si inimi ce dau dini aripi. Pierzi culoare, pierzi miros, pierzi emotii, pierzi fericire nopti imbratisate, pierzi zambetul de dimineata, pierzi….pierzi felul in care te simti TU, cand esti cu mine.
Ce castigi? Castigi libertate. Si pierzi ceva: libertatea o poti avea oricum si fara sa renunti la nimeni/nimic….exista libertate in doi…in trei…sau in oricat de mare este cuplul+familia ta. Nu stiai asta?!
no date…again
” Viata o sa inceapa ea pana la urma…Dar sa ajungem sa fim noi insine reprezinta uneori o asteptare atat de lunga! Sa existi nu e totul. Cum sa traim in buna intelegere cu noi insine? Cum sa parasim acest eu-inchisoare, in care ne sufocam, ca sa ne indreptam spre un eu-vioara, la care sa invatam in liniste sa cantam? Cum, pur si simplu, sa ne descoperim, sa ne apreciem, sa ne construim?”
azi nu am cuvinte…ceea ce scrie mai sus tine loc de orice…………..
